Damsels in Distress (2011)

Violet, Rose şi Heather sunt studente la universitatea Seven Oaks, privindu-i pe colegii ce nu fac parte din cercul lor cu o anumită condescendenţă şi comportându-se arogant chiar dacă lor li se pare că sunt inteligente, lipsite de pretenţii şi bine intenţionate. Dinamica Violet este hotărâtă să aibă un impact pozitiv asupra oamenilor din jur, iar prima persoană a cărei viaţă îşi propune să o schimbe este Lily, o studentă transferată de la o altă universitate, care li se alătură celor trei prietene la Centrul de Prevenire a Sinuciderilor din campus, propovăduind că o igienă corespunzătoare, un miros plăcut, consumul de gogoşi şi lecţiile de dans sunt ingredientele de bază ale păstrării sănătăţii mintale. După ce are impresia falsă că a împiedicat-o pe Priss să se sinucidă, Violet îi mărturiseşte acesteia că preferă să se întâlnească cu băieţi prostuţi şi neatrăgători, fiind evident că activează un mecanism de protecţie pentru a nu se alege cu inima frântă. Convinsă că deţine controlul în relaţia cu Frank, Violet este şocată şi deprimată când îşi surprinde iubitul înşelând-o şi trebuie să recunoască că sistemul de aşa-zise valori pe care se străduieşte să-l impună şi altora este plin de ipocrizie. În curând, relaţia de prietenie dintre cele patru fete este ameninţată de intrarea în scenă a lui Charlie, Xavier şi Thor, potenţialii lor curtezani.

Leave a Reply

:( :>) (f) 8-) :(( :? :p ;-( b-( =)) :) :-# (o) x( :* more »

Like us on Facebook!